Rugăciune
Următor fiind Celui Milostiv şi dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri şi mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufleteşti vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei care strigă cu credinţă: mântuieşte-ne pe noi, Doamne.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Din același raft

Alte picături din Rugăciuni

Rugăciune · Rugăciuni
Doamne, celor ce ne urăsc și ne fac nouă strâmbătate, iartă-le lor; celor ce ne fac bine, fă-le bine; fraților și rudeniilor noastre și celor de aproape dăruiește-le cererile cele către mântuire și viața de veci; pe cei ce sunt în boli cercetează-i și tămăduire dăruiește-le; pe cei ce sunt pe mare cârmuiește-i; celor ce sunt în călătorie împreună-călător fii.
Citește tot →
Rugăciune de mijlocire
Rugăciune · Rugăciuni
Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Citește tot →
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Rugăciune · Rugăciuni
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Ceaslov