Doamne, iubitorule de oameni, oare nu-mi va fi mie așternutul acesta groapă? Sau, iarăși, vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa îmi stă înainte și iată, moartea îmi stă de față. De judecata Ta, Doamne, mă tem și de chinul cel fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cele cerești și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chinul. Ci, rogu-mă Ție, Doamne, mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale; că, de vei mântui pe cel drept, nu este lucru mare, și de vei milui pe cel curat, nu este nimic de mirare, că sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine, păcătosul, să faci minuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea bunătatea și îndurarea Ta cea negrăită; și precum voiești, tocmește lucrul cu mine. Amin.