Rugăciune
Preasfântă Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte. Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile, și preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Din același raft

Alte picături din Credință

Un citat · Credință
„Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși.”
Sf. Maxim Mărturisitorul
Rugăciune · Credință
Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de astăzi. Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale celei sfinte. În tot ceasul acestei zile, povățuiește-mă și ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi și mi se vor întâmpla în această zi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare că pentru toate este sfântă voia Ta. Doamne, învață-mă să mă port cu dreptate și cu înțelepciune cu toți frații mei, ca pe nimeni să nu tulbur și să nu supăr. Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei de astăzi și toate câte mi se vor întâmpla într-însa. Doamne, călăuzește-mi voința și învață-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert și să iubesc. Amin.
Citește tot →
Sfinții Stareți de la Optina
Rugăciune · Credință
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, gonește bolile și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri.
Citește tot →
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul