Rugăciune
De Te-ai și pogorât în mormânt, Cel ce ești fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, femeilor mironosițe grăind: Bucurați-vă! Și apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuți ridicare.
Cântare liturgică (condacul Învierii Domnului, glasul al 8-lea)
Din același raft

Alte picături din Credință

Rugăciune · Credință
Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.
Citește tot →
Sf. Cuv. Paisie de la Neamț
Știai că… · Credință
Știai că partea cea dintâi a Sfintei Liturghii, în care preotul pregătește pâinea și vinul, se numește Proscomidie, cuvânt care în grecește înseamnă „aducere înainte”, „punere înainte”? La masa cea mică din stânga altarului, numită proscomidiar, preotul scoate din prescură Sfântul Agneț și pomenește, tăind părticele, pe Maica Domnului, pe sfinți, pe cei vii și pe cei adormiți. Astfel, încă înainte de a începe slujba văzută de toți, întreaga Biserică, cea din cer și cea de pe pământ, se adună tainic în jurul acelei mici mese.
Citește tot →
Un citat · Credință
Când te împresoară necazul, nu căuta pricini omenești, ci pleacă-ți capul înaintea lui Dumnezeu și zi: fie voia Ta, Doamne.
Sf. Teofan Zăvorâtul