Un frate a mers la un bătrân și i-a spus cu întristare că sufletul lui este uscat și fără bucurie. Bătrânul l-a dus afară, la un izvor mic ce abia picura printre pietre, și i-a zis: „Vezi cât de puțină apă? Și totuși nu se oprește niciodată.” Fratele a înțeles că bucuria duhovnicească nu vine din belșug, ci din statornicia inimii care mulțumește, chiar și cu puțin.

Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Diaconul Coresi, tipograf la Brașov în veacul al XVI-lea, a scos de sub teasc mai multe cărți bisericești în limba română, printre care „Tetraevanghelul” și „Psaltirea”. Prin osteneala lui, graiul românesc a început să răsune și în cărțile sfinte, netezind calea către o limbă literară unitară.