Rugăciune
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și curățește, Doamne, smeritul meu suflet de toată întinăciunea trupului și a sufletului. Și-mi dă, Doamne, în această noapte a trece somnul în pace, ca, sculându-mă din ticălosul meu așternut, să plac preasfântului Tău nume în toate zilele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, cei trupești și cei fără de trup. Și mă izbăvește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă spurcă, și de poftele cele rele. Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
— Sfântul Macarie cel Mare
Din același raft

Alte picături din Credință

Un citat · Credință
A ține mintea în iad și a nu deznădăjdui este calea celui ce se roagă în vreme de ispită.
Sf. Siluan Athonitul
Rugăciune · Credință
Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc cu tot sufletul, gândul și inima mea.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Rugăciune · Credință
Sculându-mă din somn, către Tine, Stăpâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc. Mă rog Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea și în tot lucrul. Izbăvește-mă de toate lucrurile lumești cele rele și de sporirea diavolească izbăvește-mă și mă du întru Împărăția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcătorul meu și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele și întru Tine este toată nădejdea mea și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Citește tot →
Sfântul Macarie cel Mare