Rugăciune
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
— Sfântul Efrem Sirul
Din același raft

Alte picături din Credință

Știai că… · Credință
Știai că semnul crucii se face ducând mâna întâi la frunte, apoi la piept (la pântece), apoi la umărul drept și în cele din urmă la cel stâng? Ordinea aceasta este taina însăși: coborârea la frunte și piept vestește pogorârea Fiului din ceruri pe pământ, iar trecerea de la dreapta la stânga cheamă mila lui Dumnezeu ca păcătosul, aflat de-a stânga, să fie mutat de-a dreapta.
Citește tot →
Rugăciune · Credință
Ceea ce erai mai inainte plina de tot felul de desfranari, astazi te-ai aratat mireasa lui Hristos, prin pocainta urmand vietii ingeresti si cu arma Crucii pierzi pe demoni. Pentru aceasta te-ai aratat mireasa Imparatiei Cerului, Preacuvioasa Maica Marie, Preacinstita.
Citește tot →
Sf. Maria Egipteanca
Știai că… · Credință
La Ierusalim, în Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt al Domnului ard neîncetat candele de veacuri, întreținute cu grijă de creștinii care se îngrijesc de locul cel sfânt. Pelerinii vin din toate colțurile pământului să se închine acolo unde a fost pus trupul Mântuitorului și de unde a strălucit Învierea.
Citește tot →