S-a născut în jurul anului 1548 la Ávila, în Spania, orașul sfintei Tereza, și a plecat de tânăr la Roma, unde a studiat la Collegium Germanicum, fiind hirotonit preot în 1575. Cel mai important compozitor spaniol al Renașterii, a scris exclusiv muzică sacră — liturghii, motete și imnuri — de o intensă adâncime mistică, în spiritul reformei catolice. Întors în Spania, a slujit ca preot și maestru de capelă în serviciul împărătesei Maria de Austria, la mănăstirea Descalzas Reales din Madrid. Culmea creației sale este „Officium Defunctorum” din 1605, un recviem la șase voci scris la moartea împărătesei, socotit una dintre capodoperele muzicii funebre. A murit la 27 august 1611, la Madrid, rămas până la capăt smerit slujitor al altarului și al cântului sacru.

Știai că Nicolae Paulescu a fost și un fiziolog de anvergură, autor al unui vast tratat despre viață și organism? Pe lângă cercetarea despre pancreas, a scris pagini întregi de fiziologie și filozofie a naturii, încercând să lege știința de o viziune asupra lumii. Era un spirit sistematic, care voia să cuprindă totul într-o ordine.

Paul Verlaine s-a născut la 30 martie 1844 în Metz, Franța, și a crescut la Paris, unde a frecventat cercurile literare parnasiene înainte de a deveni unul dintre stâlpii simbolismului francez. Opera sa, marcată de muzicalitate și sugestie, depășea retorica epocii, iar volumul Romanțe fără cuvinte (1874) rămâne o bijuterie a liricii europene. Relația sa tumultuoasă cu tânărul Arthur Rimbaud a culminat în 1873 cu un incident dramatic la Bruxelles, când, în stare de ebrietate, l-a împușcat pe Rimbaud la încheietura mâinii, fapt pentru care a executat 18 luni de închisoare. Ultimii ani ai vieții i-a trăit în sărăcie și boală, însă a continuat să scrie și a fost recunoscut drept Prinț al Poeților de către contemporanii săi. A murit la 8 ianuarie 1896 la Paris.