Macedonski a fost primul poet român care a folosit versul liber şi a introdus simbolismul francez în literatura română, în plină perioadă de dominaţie a clasicismului junimist.

Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești vreme de peste douăzeci de ani, cârmuind cu înțelepciune într-o epocă de mari primejdii și lăsând în urmă un strălucit veac de cultură, cu biserici, mănăstiri și tipărituri în multe limbe. A fost ctitor darnic și sprijinitor al Ortodoxiei în tot Răsăritul, purtând grijă de așezăminte creștine până în Locurile Sfinte. Pârât la Poarta otomană și lipsit de domnie, a fost dus la Constantinopol împreună cu cei patru fii ai săi — Constantin, Ștefan, Radu și Matei — și cu sfetnicul Ianache. Silit să se lepede de credința creștină spre a-și scăpa viața și a fiilor săi, a ales moartea, îmbărbătându-și copiii să rabde tăierea capului mai degrabă decât să-L tăgăduiască pe Hristos. Au fost martirizați la 15 august 1714, zi în care sunt și pomeniți ca „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Zurbarán a fost supranumit „Caravaggio spaniol” pentru clarobscurul său sever, cu lumini tăioase care scot din întuneric călugări în glugi albe. Naturile sale statice, câteva vase de lut și o cană așezate cu tăcere aproape sacră pe o poliță, sunt considerate printre cele mai spirituale din întreaga pictură europeană.