De tânăr, la vreo șaisprezece ani, Ioan s-a lepădat de lume și a venit la Muntele Sinai, unde s-a supus unui povățuitor duhovnicesc, deprinzând ascultarea și smerenia. După adormirea bătrânului său s-a retras în singurătate, într-un loc numit Thola, unde a viețuit ani îndelungați în post, priveghere și rugăciune neîncetată. La bătrânețe a fost ales stareț al mănăstirii de la Sinai, povățuind obștea cu blândețe și cu adâncă cunoaștere a sufletului. La rugămintea starețului unei mănăstiri vecine a scris „Scara dumnezeiescului urcuș”, în treizeci de trepte, care înfățișează calea sufletului de la lepădarea de patimi până la desăvârșirea dragostei. A adormit în pace la Sinai și este pomenit la 30 martie, precum și în Duminica a IV-a din Postul Mare.

Un om cu adevărat mare nu e o cascadă care asurzește, ci un izvor tăcut la care se adună, pe rând, toți cei însetați.

În domeniile observației, hazardul favorizează numai mințile pregătite.