Alphonse de Lamartine s-a născut la 21 octombrie 1790 în Mâcon, Burgundia, într-o familie de mică noblețe, și și-a petrecut copilăria în mijlocul naturii, la conacul familial din Milly — peisaj care va răzbate mereu în poezia sa. Iubirea nefericită pentru Julie Charles, o femeie bolnavă cu care s-a întâlnit la Lacul Bourget și care a murit curând după aceea, l-a inspirat să scrie Meditațiile poetice (1820), colecție ce a descoperit Franței lirismul romantic și l-a consacrat imediat drept cel mai important poet al generației sale. Om politic de vocație, Lamartine a jucat un rol central în Revoluția de la 1848, proclamând a Doua Republică și abolind sclavia în coloniile franceze în calitate de ministru de externe. Spre sfârșitul vieții, zdrobit de datorii, a scris frenetic pentru a supraviețui, pierzând treptat gloria literară în favoarea generației lui Hugo și Baudelaire. A murit în sărăcie la Paris, la 28 februarie 1869.

Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni întru Tine.

Bătrânul Tizian picta din ce în ce mai liber, aplicând culoarea nu doar cu pensula, ci și cu degetele, întinzând-o direct pe pânză. Biograful Palma il Giovane povestește că, în ultimii ani, maestrul dădea tușele finale ale pânzelor folosindu-și degetul mare pentru a topi tonurile între ele.