Octav Băncilă s-a născut la 4 februarie 1872 în Corni, județul Botoșani, și a rămas în istoria artei românești drept cel mai de seamă reprezentant al realismului social. Orfan de mic, crescut de surorile sale, a studiat la Școala de Arte Frumoase din Iași și la Academia de Arte Frumoase din München (1893–1898). Este faimos mai ales pentru ciclul de douăsprezece picturi dedicate Răscoalei din 1907, lucrări de o dramatică forță emoțională care surprind cu compasiune suferința și demnitatea țăranilor răsculați. A lăsat peste 1.500 de lucrări, cuprinzând portrete, peisaje și compoziții sociale, și s-a stins din viață la 3 aprilie 1944, la București.

Johann Carl Friedrich Gauss s-a născut pe 30 aprilie 1777 la Braunschweig, Germania, dintr-o familie săracă, și și-a manifestat geniul matematic de la vârsta de șapte ani, când a uimit profesorii sumând instantaneu numerele de la 1 la 100. Talentul său excepțional a atras atenția Ducelui de Braunschweig, care i-a finanțat studiile la Colegiu și la Universitatea din Göttingen. La numai 21 de ani a publicat 'Disquisitiones Arithmeticae', o lucrare de teorie a numerelor comparabilă ca importanță cu 'Elementele' lui Euclid, iar mai târziu a adus contribuții fundamentale în geometrie, statistică, astronomie, geodezie și fizică. A îndeplinit funcția de director al Observatorului Astronomic din Göttingen timp de aproape jumătate de secol, combinând rigoarea teoretică cu aplicațiile practice cu o rară măiestrie. Contemporanii l-au numit 'princeps mathematicorum' — principele matematicienilor —, titlu pe care l-a purtat cu smerenie până la moartea sa pe 23 februarie 1855 la Göttingen.

Născut la București și purtând din botez numele Gheorghe, viitorul mitropolit a primit o aleasă învățătură, cunoscând limbile greacă și latină, de unde și supranumele „Dascălul”. Atras de viața duhovnicească, a intrat în obștea de la Mănăstirea Neamț, unde a deprins duhul mișcării paisiene și s-a dăruit cu osârdie tălmăcirii scrierilor Sfinților Părinți în limba română. În anul 1823 a fost ales și hirotonit mitropolit al Țării Românești, păstorind cu smerenie, blândețe și dragoste pentru cultura bisericească, în vremuri tulburi de război și ocupație. Pentru statornicia sa a fost trimis o vreme în surghiun, iar la întoarcere și-a continuat lucrarea până la adormirea sa în anul 1834. Rămâne în amintirea Bisericii ca un ierarh cărturar, traducător neobosit al Părinților și model de viețuire monahală chiar și pe scaunul mitropolitan.