Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 decembrie 1673 la Silişteni, în Moldova, fiu al domnitorului Constantin Cantemir, şi a primit o formaţie enciclopedică la Academia Patriarhală din Constantinopol, unde a stăpânit zece limbi, printre care turca, araba, persana, greaca şi latina. A domnit pentru scurt timp în Moldova (1710–1711), iar prin tratatul încheiat cu Petru cel Mare a încercat să elibereze ţara de sub suzeranitate otomană, însă în urma în frângerii campaniei de la Prăut a plecat în exil în Rusia. A scris opere de referinţă în mai multe domenii: „Istoria ieroglifică” (primul roman alegoric în literatura română), „Descriptio Moldaviae” (o monografie geopolitică şi etnografică de excepţie) şi un tratat de muzicologie privind muzica turcească. Ales membru al Academiei din Berlin în 1714, a murit pe 21 august 1723 la moşia sa din Rusia.