Arturo Toscanini avea o memorie muzicală atât de bună încât dirija concerte întregi fără partitură în față. Se povestește că memoria vizuală slabă îl obligase de tânăr să învețe totul pe de rost.

Un meșter de instrumente căuta lemnul cel mai bun pentru o vioară. A trecut pe lângă copacii drepți și cruțați și s-a oprit la un brad crescut sus, pe creastă, îndoit de vânturi și înghețuri. Pe acela l-a ales. Ucenicul s-a mirat că este cel mai chinuit dintre toți, dar meșterul i-a spus că tocmai de aceea, fiindcă lemnul care a răbdat furtuni cântă mai adânc, iar suferința răbdată cu demnitate lasă în urmă un glas frumos.

Honoré Daumier era celebru în timpul vieții ca litograf caricaturist, dar picturile sale au rămas aproape necunoscute până târziu. „Vagonul de clasa a treia” surprinde călători obosiți într-un tren aglomerat, cu o empatie tăcută pentru oamenii de rând; multe dintre pânzele sale au rămas neterminate, fiindcă pictura era pentru el o pasiune privată, nu o sursă de venit.