Se spune că într-o orchestră mare, un tânăr cânta la un instrument mic, cu un singur sunet, pe care îl atingea rareori, doar o dată în toată bucata. Plictisit, a vrut să plece. Dirijorul l-a oprit: „Fără nota ta, la locul și la clipa ei, întregul cântec ar fi șchiop. Cel mai mărunt glas, așezat la timpul lui, ține în picioare toată armonia.” De atunci, tânărul și-a păzit singura notă ca pe cea mai de preț dintre toate.