Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, care ești lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea, mulțumescu-ți ție, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să fiu părtaș Preacuratului Trup și Scumpului Sânge al Fiului tău. Ci tu, care ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înțelegători ai inimii; ceea ce ai născut Izvorul nemuririi, învie-mă pe mine, cel omorât de păcat; ceea ce ești Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluiește-mă și dă umilință și zdrobire inimii mele, și smerenie gândurilor mele, și ridicare din robia cugetelor mele. Și mă învrednicește până la sfârșitul vieții, fără de osândă, să primesc sfințirea Preacuratelor Taine, spre vindecarea sufletului și a trupului. Și-mi dăruiește lacrimi de pocăință și de mărturisire, ca să te laud și să te slăvesc pe tine în toate zilele vieții mele. Că binecuvântată și preaslăvită ești în veci. Amin.

Un împărat a iertat unei slugi o datorie uriașă, pe care aceasta nu ar fi putut-o plăti în toată viața ei. Ieșind însă, sluga a găsit pe un tovarăș care îi datora o sumă mică și, apucându-l de grumaz, l-a aruncat în temniță până va plăti. Aflând, împăratul l-a chemat înapoi și i-a zis: „Slugă vicleană, nu se cădea să te milostivești și tu, cum m-am milostivit eu de tine?” Cel ce a primit iertare mare și n-a dăruit iertare mică s-a osândit singur. Măsura cu care iertăm pe alții este chiar măsura cu care cerem să fim iertați.

Știai că înainte de tiparul cărților, fiecare Evanghelie și fiecare Psaltire era scrisă de mână în scriptorii, un copist ostenind luni de zile la o singură carte, împodobind slovele cu aur și cu chipuri mărunte?