Se povestește despre avva Moise, cel ce fusese tâlhar și s-a făcut monah, că, poruncindu-i-se odată să judece pe un frate ce greșise, a luat o coșniță găurită, a umplut-o cu nisip și a purtat-o pe spate. Ieșind afară să meargă la adunare, nisipul se scurgea pe urma lui. L-au întrebat părinții: „Ce este aceasta, părinte?” Iar el a zis: „Păcatele mele curg în urma mea și eu nu le văd, și am venit astăzi să judec păcatele altuia.” Auzind aceștia, nimic n-au mai zis fratelui, ci l-au iertat. Învățătura: cel ce își vede necontenit propriile păcate nu are vreme să judece pe altul.

Știai că Sfântul Serafim de Sarov s-a nevoit o mie de zile și o mie de nopți stând în genunchi pe o piatră, în rugăciune neîncetată, în pădurile Rusiei?

Lumina de dimineață se strecoară pe fereastră ca un dar pe care nimeni nu l-a cerut. Ea izvorăște în tăcere și ne amintește că bunătatea lui Dumnezeu se înnoiește în fiecare zori.