Când am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostivește-Te spre mine și ascultă rugăciunea mea. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați minciuna? Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. Mâniați-vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre, vă căiți. Jertfiți jertfa dreptății și nădăjduiți în Domnul. Mulți zic: „Cine ne va arăta nouă cele bune?” Dar s-a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s-a înmulțit. Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai așezat.

Rugăciunea este lumina sufletului, adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, mijlocitoare între Dumnezeu și oameni.

Se spunea despre avva Arsenie că în toată viața sa, șezând la lucrul mâinilor, avea o cârpă la sân ca să-și șteargă lacrimile ce curgeau din ochii lui. Atât de mult plângea pentru păcatele sale, deși toți îl socoteau sfânt. Iar la vremea morții, ucenicii l-au văzut tulburându-se, și a zis: „Cu adevărat mă tem.” Căci cel ce se teme aici, aici își plânge greșelile, dincolo va afla îndrăznire.