Știai că toaca, scândura de lemn în care se bate cu ciocănelele înainte de slujbe, mai ales în mănăstiri, este socotită de tradiție ca amintind de lemnul cu care Noe îi chema pe oameni la corabie, înainte de potop? Bătaia ei ritmică, întâi rară și apoi tot mai deasă, cheamă sufletele la rugăciune și, în tâlcuire, amintește și de ciocanul cu care au fost bătute piroanele Răstignirii. Glasul cald al lemnului merge înaintea glasului de aramă al clopotelor, ca o chemare smerită spre casa Domnului.

Un frate l-a întrebat pe avva Antonie: „Ce să păzesc ca să plac lui Dumnezeu?” Iar bătrânul i-a răspuns: „Păzește ceea ce îți poruncesc: oriunde ai merge, să-L ai pe Dumnezeu înaintea ochilor tăi; orice faci, să ai mărturia Sfintelor Scripturi; și în orice loc te vei așeza, să nu te miști cu ușurință.” Aceste trei, dacă le vei ține, te vei mântui.

Odihna cea adevărată nu vine din tăcerea din jur, ci din izvorul liniștit din tine. Când încetezi lupta cu ziua care a trecut și te lași în mâinile lui Dumnezeu, sufletul se așază ca apa după furtună.