Un frate l-a întrebat pe un bătrân cum poate dobândi smerenia. Bătrânul i-a arătat un pom încărcat de roade, ale cărui ramuri se aplecau până aproape de pământ, și un altul sterp, cu crengile drepte spre cer. „Vezi”, i-a zis, „ramura plină de roadă se pleacă, iar cea goală stă țeapănă. Așa și omul: cu cât are mai multă roadă bună, cu atât se apleacă mai adânc; iar cel gol de fapte se ține semeț.” Și a înțeles fratele că smerenia nu este semn de sărăcie sufletească, ci greutatea roadelor care apleacă spre pământ.