Doi oameni s-au suit la templu să se roage: unul fariseu, celălalt vameș. Fariseul, stând drept, se lăuda: „Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori sau ca acest vameș.” Vameșul însă, stând departe, nici ochii nu îndrăznea să și-i ridice, ci își bătea pieptul zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului.” Iar cel ce s-a smerit s-a coborât mai îndreptat la casa lui decât cel ce s-a înălțat. Rugăciunea care urcă la cer nu este cea care numără fapte bune, ci cea care își cunoaște sărăcia și cere milă.
— pildă evanghelică