Se spune că Luna și Soarele erau frate și soră și se iubeau atât de mult, încât voiau să nu se despartă niciodată. Dar dacă ar fi rămas amândoi pe cer deodată, lumea n-ar mai fi avut nici odihna nopții, nici căldura zilei. Așa că au primit poruncă să se caute veșnic, fără să se ajungă: unul răsare când celălalt apune. De aceea Luna e blândă și puțin tristă — poartă în lumina ei dorul după fratele pe care îl vede doar în zori și în amurg.