Un om a găsit într-un pod uitat o carte veche, roasă de vreme, și a vrut s-o arunce. Un bătrân vecin l-a oprit: „Mai întâi deschide-o.” Înăuntru, între file, cineva demult scrisese pe margini gândurile sale, rugăciunile și îndoielile. Omul a citit până noaptea târziu și a plâns, căci parcă vorbea cu un prieten pe care nu-l cunoscuse niciodată. A înțeles atunci că o carte veche nu e hârtie moartă, ci un suflet care încă mai are cui să vorbească.
— poveste tradițională