Știai că faimoasa „Cină cea de Taină” a lui Leonardo a început să se degradeze încă din timpul vieții pictorului? El nu a folosit tehnica frescei umede, ci a pictat pe zid uscat cu tempera și ulei, o metodă care i-a îngăduit să lucreze încet, dar care s-a dovedit fragilă. Peste secole, lucrarea a suferit numeroase restaurări, iar în al Doilea Război Mondial o bombă a lovit mănăstirea Santa Maria delle Grazie, însă peretele cu pictura, sprijinit cu saci de nisip, a scăpat neatins.

Francisco Goya și-a numit seria de 80 de gravuri „Los Caprichos” (1799) și a însoțit fiecare placă de comentarii mușcătoare. Cea mai celebră, „El sueño de la razón produce monstruos” (Somnul rațiunii naște monștri), arată un om adormit la masă, asaltat de bufnițe și lilieci. Goya a retras seria de la vânzare la scurt timp, temându-se de Inchiziție, și a donat plăcile de cupru regelui.

Frida Kahlo a pictat foarte des în format mic și pe suport de metal, o convenție preluată din tradiția mexicană a tablourilor votive numite „retablos” sau „ex-votos”. Ea colecționa astfel de piese populare, iar limbajul lor naiv și direct a influențat felul în care își punea în scenă propria suferință.