Știai că un dirijor nu scoate niciun sunet, dar are un rol uriaș, ținând cu gesturile sale întreaga orchestră laolaltă, la aceeași măsură și cu același suflet? Prin brațe, priviri și mișcarea trupului, el dă viață și înțeles notelor scrise pe hârtie.

„Madonna Sixtină” a lui Rafael, pictată pentru o biserică din Piacenza, ascunde în partea de jos doi îngerași cu coatele sprijinite, plictisiți și visători. Acest detaliu minuscul a devenit unul dintre cele mai reproduse motive din istoria artei, apărând pe nenumărate cărți poștale, timbre și obiecte, adesea uitându-se că provine dintr-o mare pală de altar.

Știai că nota „do” se numea la început „ut”, și abia mult mai târziu a fost schimbată fiindcă „ut” era greu de cântat, terminându-se într-un sunet închis? I s-a dat numele „do”, zic unii, de la „Dominus”, adică „Domnul” — așa că scara muzicală ar începe, tainic, cu numele lui Dumnezeu.