Caligrafia arabă a dezvoltat un sistem de proporții riguros: în stilul clasic codificat de Ibn Muqla în secolul al X-lea, litera alif servește drept unitate de măsură, iar toate celelalte litere se raportează la ea printr-un număr fix de puncte romboidale trasate cu vârful trestiei. Astfel scrisul devenea o geometrie sacră, nu doar un mijloc de a transmite cuvinte.

În pictura de flori a lui Luchian, buchetele nu sunt niciodată doar decor: albăstrelele, garoafele și anemonele par să respire, așezate cu o mână care cunoștea deja apropierea morții. Culorile vii izbucnesc pe fonduri simple, ca o afirmare a vieții în ciuda bolii. Aceste naturi statice sunt considerate culmea artei lui.

Orice artă este cu totul nefolositoare.