Marile statui de marmură din Antichitatea greacă și romană erau, de fapt, viu colorate, acoperite cu pigmenți pentru piele, păr, veșminte și ochi. Albul imaculat pe care îl admirăm astăzi este rezultatul erodării vopselei în timp, iar cercetătorii au reconstituit culorile pornind de la urme microscopice, sub lumină razantă și ultraviolete.

Edmund Dulac, francez naturalizat britanic, a strălucit mai ales în ilustraţiile pentru „O mie şi una de nopţi” şi pentru poveştile lui Andersen, unde folosea acuarele de o bogăţie cromatică influenţată de miniatura persană şi de gravura japoneză. Culorile lui saturate contrastau puternic cu paleta reţinută a lui Rackham.

Théodore Rousseau, figură centrală a Barbizonului, a fost respins atât de des de juriile Salonului încât criticii l-au poreclit „le grand refusé”, marele respins. Timp de aproape un deceniu tablourile sale de peisaj au fost sistematic refuzate, până când schimbarea gustului i-a adus în cele din urmă recunoașterea.