Multe acuarele engleze din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea au căpătat astăzi tonuri mai palide și mai reci decât la origine. Pigmenți precum indigoul și unele lacuri roșii sunt sensibili la lumină și se decolorează, motiv pentru care marile colecții expun acuarelele doar perioade scurte și în lumină scăzută, apoi le odihnesc ani în depozit.

În „Portretul soților Arnolfini” (1434), Jan van Eyck a pictat pe peretele din fund o oglindă convexă în care se reflectă întreaga cameră, inclusiv două personaje care intră pe ușă. Deasupra oglinzii, artistul a scris în latină, cu litere elegante, „Johannes de eyck fuit hic” — „Jan van Eyck a fost aici” — o semnătură neobișnuit de personală pentru epoca aceea.

Michelangelo cerea marmură de cea mai bună calitate și petrecea luni întregi în carierele de la Carrara alegând personal blocurile. Papa i-a încredințat chiar sarcina de a deschide un drum și de a exploata cariere noi la Pietrasanta, o muncă istovitoare de logistică pe care artistul o resimțea ca pe o pierdere de timp furat sculpturii.