Michelangelo prefera cioplitul „di levare”, adică prin scoaterea materiei, atacând de regulă blocul dinspre față spre spate, ca și cum figura ar fi ieșit treptat dintr-o baie de apă. Această metodă, opusă modelării în lut care adaugă materie, îl deosebea de mulți contemporani și explică de ce operele lui neterminate arată chipuri limpezi și spate abia schițate.

Hârtia a fost o eroină tăcută a acuarelei engleze. Firma Whatman, din Kent, producea hârtie de mână apreciată de artiști pentru granulația și rezistența ei la spălări repetate. Turner și mulți contemporani au preferat-o tocmai fiindcă suporta udarea, ridicarea culorii și zgârierea fără să se destrame.

Multă vreme Jan van Eyck a fost creditat drept inventatorul picturii în ulei, o legendă lansată de Giorgio Vasari. În realitate uleiul era folosit dinainte, însă Van Eyck a perfecționat tehnica straturilor transparente de vopsea (glasiuri), obținând o strălucire și o adâncime a culorii care au uimit Europa și au influențat pictura veacurilor următoare.